30 Aprilie- 4 Mai sau 29 Mai- 2 Iunie Cappadocia - Aventură de Paște & 1 Mai în Turcia
Program disponibil și pentru:
29 Mai- 2 Iunie
Cappadocia este fără îndoială unul dintre acele locuri impresionante care trebuie vizitat măcar o dată de către fiecare călător pasionat.
De ce mergem aici?
Și aceasta cu o atenție deosebită pentru sănătatea fiecăruia dintre noi, un aspect cheie al vremurilor prin care trecem.
Ce facem?
Vedem Cappadocia altfel, neaglomerată (încă), ghizi locali și însoțitor permanent de grup – Iulian Nichita- (geograf- ecolog, fost profesor, cu informații și zâmbet la purtător)
Cappadocia este pe listele UNESCO atât pentru patrimoniul natural cât și pentru cel cultural, importanța pe care acest loc îl are în istoria întregii omeniri fiind incontestabilă.
Avem parte de 5 zile active cu peisaje cu adevărat uluitoare, sate sculptate în stânci multicolore, galerii misterioase, zbor cu balonul cu aer cald
Am gândit detaliile turului având mereu în minte siguranța și sănătatea întregului grup
Programul este unul echilibrat, oferind și timpul necesar pentru plimbări individuale/ relaxare, pe lângă un program complet de activități/vizitare
Specific Turciei, mâncarea este savuroasă, mirosurile, culorile și ospitalitatea contribuind la o experiență completă.
Echipele ZepelinTour și DanubeEscapes au experiență de peste 10 ani în domeniul turistic, organizare de grupuri/evenimente.
Această excursie este organizată cu grijă în parteneriat cu prietenii și colegii de la ZepelinTour, cu care am avut ocazia să explorăm o bună bucată de lume de-a lungul timpului.
Programul pe zile
Program disponibil și pentru:
29 Mai- 2 IunieDate de călătorie:
30 Aprilie – 04 MaiZiua 1- Vineri 30 Aprilie 2021
02:30 am – întâlnire la aeroportul Henry Coandă
04:50 am – decolare pe ruta București- Istanbul- Kayseri (10:40)- Turkish Airlines. Escală în Istanbul – 2h50 min.
După transferul la Goerme și cazarea la hotel, servim micul dejun și ne petrecem prima zi bucurându-ne de atmosfera aparte a acestui oraș străvechi. Timp liber pentru plimbări, cumpărături și orice mai e nevoie.Ziua 2- Sâmbătă 1 Mai 2021
Ne trezim de dimineață, pentru că astăzi vom prinde răsăritul… din balon. Un mod aparte de a admira măreția acestui loc unic. Zborul propriu-zis durează 60 de minute. După, ne întoarcem la hotel pentru micul dejun.
Restul zilei va fi plin- pornim pe cărările circuitului roșu, care include Muzeul in aer liber Goreme, Castelul Uchisar, satul Cavusin – unul dintre cele mai vechi din Cappadocia, Valea Îndrăgostitelor (perfect pentru instagram și alte selfie-uri), Hornurile Zânelor, Valea Cămilelor sau Valea Imaginației
Prânzul este inclus. Sosire la hotel după ora 17:00.Ziua 3- Duminică 2 Mai 2021
Iarăși o zi plină- admirăm panorama orașului Goreme și vizităm unul dintre orașele subterane- Derinkuyu. În circuitul de astăzi avem o listă lungă și spectaculoasă- Derinkuyu, craterul și lacul Nar, Valea Ihlara, satul Belisırma, mănăstirea Selime, Yaprakhisar, Valea Porumbeilor- Schisar.
Prânzul este inclus. Sosire la hotel după ora 17:00.Ziua 4- Luni 3 Mai 2021
Prima parte a zilei este liberă, dar dacă energia ne permite , putem opta pentru activități variate pe care le putem organiza la fața locului (trekking, MTB, etc). După amiază avem parte de adrenalină offroad- tur spectaculos cu ATV-urile printre văiugile care împânzesc acest loc minunat.Ziua 5- Marți 4 Mai 2021
Ne vom trezi de de dimineață și dacă avem timp facem o ultimă plimbare după suveniruri. Zborul din Kayseri decolează la ora 14:55, cu sosire la 20:10 la București, dupa o escala de 2h20 min în Istanbul.
Costuri Informații utile
Costul turului este de:
649 Euro (loc în cameră dublă) și 699 EUR (cameră single)*
Include
Bagaj de mână și bagaj de cală
Transfer aeroport
Transport bus privat pentru toate activitățile menționate
Cazare 4 nopți hotel in Goreme cu mic dejun inclus
Prânzurile în zilele 2 și 3
Toate activitățile, costurile de intrare și ghidajul din descrierea circuitului.
Însoțitor de grup pe toată perioada turului- Nichita
Condiții de plata:
– 50% pana pe 1.04.2020
Condiții de anulare:
• dacă circuitul este anulat de organizator, în urma impunerii unor restricții de circulație și anulării zborului
În cazul puțin probabil în care acest lucru se va întâmpla, suma achitată este integral rambursabilă în circa 60 de zile, timp necesar companiei aeriene Turkish Airlines pentru a procesa rambursul.
• dacă anularea este voluntară
Dacă, din orice motiv, doriți să anulați, sumele achitate nu se restituie.
Pentru siguranță vă recomandăm cu tărie încheierea unei asigurări medicale si storno / care acoperă și îmbolnăvire COVID. Costul unei astfel de asigurări este de 87 lei/persoană și nu este inclus în costul pachetului.
Documente necesare: pașaport valid încă 120 de zile de la retur
Asigurare: nu este obligatorie, dar o recomandăm (87 lei/pers, inclusiv storno, inclusiv COVID)Condiții de călătorie în Turcia:
Pentru întrebări și rezervări
contact@zepelintour.ro
Să ne vedem voioși printre la înălțime!